Desteptarea
Dedicat problemelor sociale
Cluburi de cartier pentru vârstnici si ajutor concret
Problemele sociale sunt una dintre principalele preocupari ale lui Sergiu Sechelariu. Vârstnicii au parte de un ajutor aproape insignifiant din partea autoritatilor locale, care par sa uite cine a ridicat acest oras. Pensionarii bacauani au nevoie de intelegere si sustinere, iar Sergiu Sechelariu si-a propus sa faca tot posibilul pentru a usura povara ce apasa pe umerii persoanelor in vârsta.
Pensionarii sunt cei ce au ridicat acest oras si au nevoie de tot sprijinul autoritatilor. Concret, o parte a bugetului local va fi directionata catre marirea subventiilor, abonamente la transportul in comun, infiintarea de cluburi de cartier pentru persoanele vârstnice. In limitele legale, tichetele cadou pentru pensionari vor fi suplimentate, pâna la suma de 100 lei lunar. In cluburile de cartier va exista un oficiu al primariei, creat pentru consultanta juridica, unde se vor primi si petitiile cetatenilor, pentru o decongestionare a procesului administrativ. Tot prin intermediul oficiilor amintite poate fi solicitata si prezenta primarului, in functie de gravitatea chestiunilor ce trebuie solutionate. Familiile ce implinesc 25 sau chiar 50 ani de casatorie vor primii premii din partea autoritatilor locale, in cuantum de 1000 si 1500 lei. In cluburile de cartier vor fi organizate periodic evenimente pentru persoanele vârstnice (Revelionul Pensionarilor, competitii de sah, table etc.), finantate de catre autoritati.
Apa de calitate la preturi modice
Bacauanii au mereu probleme cu apa potabila. Prin Programul Operational Regional se aloca fonduri pentru reabilitarea integrala a retelelor de alimentare cu apa potabila. In acest moment, metrul cub de apa potabila costa 2.6 lei, la care se adauga 1 leu taxa de canalizare. Fata de Timisoara sau Iasi bacauanii platesc aproape triplu. Peste cel mult doi ani bacauanii nu vor mai fi nevoiti sa suporte din buzunarele proprii pierderile ce se datoreaza unor conducte ce trebuiau schimbate imediat ce au aparut posibilitati de finantare. Aductiunea de la Valea Uzului, program aprobat de aproape 5 ani, va fi finalizata in maximum un an si jumatate, pentru ca intreg orasul sa nu mai aiba zat in loc de apa la robinete.
Ieftinirea gigacaloriei, mai mult decât o necesitate
Energia termica este un pariu pentru autotitatile din intreaga tara. Pentru monitorizarea CET Bacau propun numirea in consiliul de administratie a unor reprezentanti ai asociatiilor de locatari si a unor reprezentanti ai presei, astfel incât sa existe o transparenta maxima. Prin hotarâre de consiliu local va fi stabilit un pret decent pentru gigacalorie, care nu va mai apasa pe buzunarele bacauanilor. Mai mult de atât, inlocuirea retelei vechi va elimina pierderile ce sunt acoperite tot din veniturile modeste ale cetatenilor. De la bugetul local, familiile cu venituri modeste si pensionarii vor beneficia de subventii pentru plata facturilor de apa calda si caldura pe tot parcursul anului.
„Fata de Timisoara sau Iasi bacauanii platesc aproape triplu. Peste cel mult doi ani bacauanii nu vor mai fi nevoiti sa suporte din buzunarele proprii pierderile ce se datoreaza unor conducte ce trebuiau schimbate imediat ce au aparut posibilitati de finantare.“
Sergiu Sechelariu
„Prin hotarâre de consiliu local va fi stabilit un pret decent pentru gigacalorie, care nu va mai apasa pe buzunarele bacauanilor. Mai mult de atât, inlocuirea retelei vechi va elimina pierderile ce sunt acoperite tot din veniturile modeste ale cetatenilor.“
Sergiu Sechelariu
„O parte a bugetului local va fi directionata catre marirea subventiilor, abonamente la transportul in comun, infiintarea de cluburi de cartier pentru persoanele vârstnice. In limitele legale, tichetele cadou pentru pensionari vor fi suplimentate, pâna la suma de 100 lei lunar. In cluburile de cartier va exista un oficiu al primariei, creat pentru consultanta juridica, unde se vor primi si petitiile cetatenilor, pentru o decongestionare a procesului administrativ.“
Sergiu Sechelariu
Motivatie
- VREAU un Bacau civilizat in care fiecare locuitor sa aiba un acoperis deasupra capului si un trai decent
- VREAU un Bacau in care experienta, dinamismul si sistemul relational al unui om sa fie puse doar in slujba comunitatii
- VREAU un Bacau in care tinerii sa se poata afirma si sa devina o voce distincta in comunitate
- VREAU un Bacau in care dezvoltarea economiei si comertului sa se regaseasca in bugetul zilnic al fiecarui cetatean
- VREAU un Bacau care sa nu-si mai trimita fiii la munca pe meleaguri straine
- VREAU un Bacau in care ordinea publica sa fie liber consimtita si nu rodul unor constrangeri
- VREAU un Bacau in care strazile sa nu mai trebuiasca asfaltate in fiecare anotimp
- VREAU un Bacau in care cetatenii sa nu mai aiba niciodata probleme cu apa si caldura
- VREAU un Bacau pe care lenesii, infractorii si mincinosii sa-l ocoleasca
- VREAU un Bacau in care legea sa fie facuta de comunitate si nu de politicieni
- VREAU un Bacau in care comunicarea sa fie deschisa si transparenta
- VREAU un Bacau care sa-i astepte in strada, cu mandrie, pe sportivii care le duc faima peste hotarele tarii
- VREAU un Bacau in care creatorii de frumos sa se poata bucura de respectul urbei
- VREAU un Bacau de care sa fim cu totii mandri ca suntem bacauani