O investitie de viitor - cultura
Sambata trecuta mi-a oferit placuta ocazie de a sta de vorba cu o seama de oameni de cultura ai Bacaului. Din pacate, placerea de a fi in preajma creatorilor nostri a fost umbrita de numeroasele probleme pe care domniile lor le au. Si nu este vorba despre necazurile personale, ci despre grave sincope de comunicare si de indiferenta administratiei publice bacauane.
Dionis Puscuta, presedintele filialei bacauane a Uniunii artistilor plastici, fotograful Viorel Cojan, editorul Revistei "Plumb", scriitorul Ioan Prajisteanu, artistul plastic Vasile Craita Mandra, regizorul Geo Balint, profesorul si pictorul Aurel Stanciu, presedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Bacau - Calistrat Costin, pictorita si scenografa Cristina Ciobanu, pictorii Ioan Burlacu si Ovidiu Marciuc, poetii Nicolae Mihai si Petru Scutelnicu mi-au fost parteneri de dialog implicati, si vreau sa le multumesc pentru acest lucru. Asa am aflat cele mai importante doleante ale lor: lipsa atelierelor, a consilierii din partea autoritatilor pentru programele de finantare, indiferenta factorilor decizionali care nu realizeaza ca investitia in cultura are un viitor sigur.
Le-am sugerat oamenilor de cultura sa sintetizeze problemele intr-un document comun si sa-si desemneze un reprezentant care sa fie, oficial, purtatorul lor de mesaj. Cred ca nu este corect ca mereu cultura sa fie lasata la coada. Ca si in cazul educatiei, si in cultura se pare ca Bacaul a stagnat. Intr-o discutie cu rectorul Universitatii Bacau, prof. univ. dr. Valentin Nedeff, am aflat ca, din punct de vedere al invatamantului superior, Suceava si nu Bacaul este pe locul doi dupa Iasi. Nu este ceva normal. Concret, m-am angajat ca voi face toate demersurile pentru achizitionarea unei case de patrimoniu, eventual Casa Sterian, unde sa functioneze sediul Uniunii Scriitorilor si al Asociatiei Octavian Voicu, dar si un centru cultural bacauan.
Domnule Sergiu, sunt student al Universitatii Bacau, Facultatea de Inginerie, sunt intr-un an terminal si tot ce am invatat in acesti 5 ani de facultate este sa dau spaga. In primii doi ani de facultate am invatat pentru burse, dar spre surprinderea mea colegi de ai mei, cu doar 50 de lei, au reusit sa treaca examene pentru care eu invatam cate 16-17 ore incontinuu. Am colegi care nu stiu sa faca o ecuatie de gradul doi si totusi au trecut examenul la matematica, iar eu pentru ca nu am cotizat si am gresit o ecuatie LaPlace am fost picat deoarece "am gresit la un calcul banal". Vi se pare normal?
Sincer, cu rusine, va zic ca dau 50 de lei pe examen dar si lucrez si fac mai multi bani decat un rahat (scuzati expresia) de bursa.
Invatamantul universitar bacauan este la pamant, sunt foarte curios daca prin alegerea dumneavoastra ca primar veti putea schimba ceva.
Va multumesc mult